Comenzile efectuate in perioada 18.04.2025 - 27.04.2025 vor fi livrate incepand cu data de 28.04.2025.

Concursuri matematica


Olimpiada Internațională de Matematică (OIM)
6 - 16 iulie 2016, Hong Kong, China 

    În perioada 6-16 iulie se desfăşoară la Hong Kong, China, a 57-a Olimpiadă Internațională de Matematică, pentru elevi de liceu. Anul acesta s-au înscris în competiţie 616 elevi din 117 ţări.

    Concursul propriu-zis va avea loc la Universitatea de Știință și Tehnologie din Hong Kong, în zilele de luni şi marţi, respectiv 11 şi 12 iulie 2016. Concursul va începe la ora 9.00 şi durează 4 ore şi jumătate. În fiecare zi de concurs, elevii primesc trei probleme în două limbi, la alegerea lor.

    Echipa României este compusă din: Teodor Andrei Andronache, Ciprian-Mircea Bonciocat, Ovidiu Neculai Avădănei, Alexandru Pascadi, Ioan Laurenţiu Ploscaru şi Tudor Plopeanu.

    Delegaţia României este însoţită de prof. univ. dr. Radu Gologan, coordonatorul lotului internațional și președinte al Societății de Științe Matematice din România (leader), conf. univ. dr. Cătălin Gherghe (deputy leader) şi profesor Mihail Bălună (observer).

    Menţionăm faptul că România va fi gazda Olimpiadei Internaţionale de Matematică din 2018, care va avea loc la Cluj. Prima OIM a avut loc în România, în anul 1959, fiind inițiată de Societatea de Științe Matematice din România. De asemenea, România a mai fost gazda OIM în 1960, 1969, 1978, 1999. 

    Olimpiada Internațională de Matematică este susținută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Antrenarea lotului României şi participarea acestuia la Olimpiada Internațională de Matematică a fost făcută în parteneriat cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România, cu sprijinul sponsorilor tradiţionali, respectiv Fundaţia eMAG, Banca Comercială Română şi Firma de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnică din Bucureşti au sprijinit activităţile de pregătire ale lotului.

    Despre Societatea de Ştiinţe Matematice

    Societatea de Ştiinţe Matematice din România este una dintre cele mai vechi organizaţii profesionale din România şi una din cele mai vechi societăţi de matematică din Europa. Scopurile Societăţii sunt promovarea şi răspândirea cunoştinţelor matematice, îndrumarea şi sprijinirea cercetărilor originale din această ramură de ştiinţă, cultivarea în rândurile tinerilor a interesului pentru matematică. Societatea de Ştiinţe Matematice din România a fost iniţiatoarea primei Olimpiade Naţionale de Matematică în anul 1950 şi a primei Olimpiade Internaționale de Matematică în anul 1959.

   

 


Concurs interdisciplinar de matematică în limbi străine "Mathmoiselle"
ediţia a IX-a

Proiect cuprins în CAERI /poziția 254

    În data de 05.06.2019 se va desfăşura cea de-a IX-a ediţie a Concursului interdisciplinar de matematică în limbi moderne "Mathmoiselle", organizat de Colegiul Naţional "Sfântul Sava" în parteneriat cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România, cu acordul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Proiectul este inclus în CAERI 2019/ 254.
    Proiectul are ca scop principal realizarea în bune condiţii a unui concurs de matematică, cu subiecte redactate în limbi moderne: engleză, franceză şi germană.
    Organizatorii concursului consideră că prin acest proiect se oferă elevilor oportunitatea de a-şi pune în valoare atât spontanetitatea, creativitatea, logica matematică, deprinderile de calcul numeric cât şi competenţa de a comunica într-o limbă străină. Totodată, profesorilor de matematică li se oferă ocazia realizării de parteneriate eficiente şi perfectarea lucrului în echipă cu colegi din alte arii curriculare.


Obiectivele specifice ale proiectului
:

  • Revitalizarea şi menţinerea interesului pentru matematică a elevilor de ciclurile gimnazial şi liceal;
  • Utilizarea noţiunilor de vocabular din limbile moderne în contexte variate;
  • Testarea aptitudinilor de comunicare într-o limbă străină, precum şi a cunoştinţelor de matematică, într-o manieră ludică;
  • Implicarea profesorilor în parteneriate şcolare şi schimburi de experienţă.

Concursul se adresează elevilor de gimnaziu (clasele V-VII) şi de liceu (clasele IX-XI) profil M1 (mate-info) și M2 (științele naturii, tehnologic).

Subiectele, de tip grilă, sunt redactate în limbi moderne (engleză, franceză sau germană) şi sunt structurate astfel:

  • 3 itemi de calcul numeric;
  • 3 itemi de logica, creativitate si inteligenta verbala;
  • 2 probleme cu caracter practic-aplicativ;
  • 1 problemă cu răspuns deschis, cu redactarea în limba modernă pentru care s-a optat.

    Concursul are o durată de 120 de minute şi se organizează la nivelul fiecărei unităţi şcolare partenere implicate în proiect. Subiectele vor fi transmise în ziua concursului, în arhivă parolată, la adresele de e-mail comunicate de şcolile înscrise în proiect.

   Data concursului: 5.06.2019
   Data limită de înscriere: 15.05.2019

   NU SE PERCEPE TAXĂ DE PARTICIPARE!

    Înscrierea se va face prin completarea unui formular online de către fiecare membru al proiectului la nivelul școlii până la data de 15 mai.

    Mai multe detalii legate de modalitatea de înscriere şi modele de subiecte găsiţi pe pagina proiectului www.ssmr.ro/mathmoiselle.

    Pentru lămuriri suplimentare puteţi contacta echipa de proiect la adresa de e-mail: concurs@mathmoiselle.com

    Coordonatori proiect: prof. Roxana GOGA şi prof. Agenna Nicoleta IONESCU-MAZILU.

 

    Societatea de Științe Matematice din România organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi în redacția Gazetei Matematice și a Suplimentului cu Exerciții al Gazetei Matematice:

  • redactor (liceu) – 2 poziții
  • redactor (primar și gimnaziu) – 3 poziții
  • membru în comitetul de redacție – 6 poziții

    Pentru înscrierea la concurs, candidații vor trimite la adresa de mail office@rms.unibuc.ro următoarele documente:

  1. scrisoare de intenție (format PDF) - descarcă model;
  2. curriculum vitae (format PDF).

    Concursul se va desfășura în perioada 1-5 octombrie 2021 și va conține următoarele probe:

    1. Pentru pozițiile de redactor:

  • Redactarea a două probleme (enunț + soluție) în Latex
  • Recenzarea a trei probleme primite pe adresa redacției pentru publicarea în Gazetă/Supliment
  • Corectura unui text matematic (articol/listă de probleme propuse /probleme rezolvate)

    2. Pentru pozițiile de membru în comitetul de redacție:

  • Recenzarea a trei probleme primite pe adresa redacției pentru publicarea în Gazetă/Supliment
  • Corectura unui text matematic (articol/listă de probleme propuse /probleme rezolvate)

    Detalii privind probele de concurs:

a) Redactarea a două probleme (enunț + soluție) în Latex

  • candidații vor primi pe e-mail două probleme (însoțite de soluțiile autorilor) în format PDF;
  • redactarea enunțurilor și a soluțiilor va urmări modul de redactare din secțiunea de probleme rezolvate a Gazetei Matematice;
  • la enunțuri se pot face ajustări de text sau reformulări (modificări minore), cu păstrarea ideii problemei;
  • soluțiile pot fi însoțite de figuri sau comentarii metodice

b) Recenzarea a trei probleme primite pe adresa redacției pentru publicarea în Gazetă/Supliment

  • candidații vor primi pe e-mail trei probleme (însoțite de soluțiile autorilor) în format PDF, propuse pentru a fi publicate în Gazeta Matematică sau în Suplimentul Gazetei Matematice;
  • pentru fiecare problemă se va motiva (în max. 5 rânduri) una dintre următoarele recomandări:

- publicare în Gazeta Matematică (eventual cu observații/ajustări de text)
- publicare în Suplimentul Gazetei Matematice (eventual cu observații/ajustări de text)
- respingerea propunerii de publicare a problemei

c) Corectura unui text matematic (articol/listă de probleme propuse /probleme rezolvate)

  • candidații vor primi pe e-mail un fișier PDF de cel mult trei pagini;
  • corecturile minore vor fi evidențiate în PDF prin comentarii (sau prin scanarea corecturilor scrise de mână pe documentul printat);
  • comentariile mai lungi, propunerile de modificare sau corecturile majore (dacă sunt necesare) se vor trimite în fișier separat.

    Organizarea concursului

01.09 - 30.09 2021 - înscrierea candidaților
01.10.2021, ora 18.00 - trimiterea fișierelor care conțin probele de concurs către candidați
03.10.2021, ora 20.00 - încărcarea fișierelor care conțin răspunsurile la probele de concurs pe o platformă dedicată (Google Drive)
05.10.2021 - comunicarea rezultatelor

Concursul de matematică "PRO-PERFORMANŢA"

    Școala Gimnazială "Gheorghe Țițeica" Craiova, în parteneriat cu Asociația "Pro-Performanţa"  Craiova, organizează, începând cu anul școlar 2015-2016, concursul județean de matematică  "PRO-PERFORMANŢA"  pentru elevii claselor V- X din învățământul preuniversitar.
    Elevii vor primi diplome de participare, diplome pentru premii și mențiuni. De asemenea, premianții vor primi medalii și recompense.
    Elevilor li se solicită  inteligență, intuiție și bună-dispoziție.

    Înscrierile se pot face atât individual cât și în grup la adresele: felician.preda@yahoo.com sau fdpreda@gmail.com. Este necesară precizarea numelui elevului, școlii și clasei.
    Concursul se va desfășura la Școala Gimnazială "Gh. Țițeica" din Craiova în data de 23 ianuarie.
    Intrarea elevilor în sălile de concurs se va face între orele 8:00-8:45. Ora de începere a concursului este 9:00. Timp de desfășurare 3 ore

    Subiectele vor fi alcătuite astfel: patru probleme de logică matematică și două probleme tip olimpiadă locală, una dintre acestea fiind din Gazeta Matematică (model).
    Nu se percepe taxă de înscriere.

    Președintele concursului: Conf. Univ. Dr. Cătălin Gherghe, Universitatea din București.
    Organizatori: Prof. Felician Preda și Insp. Școlar Prof. Cristian Moanţă.

Olimpiada Nationala de Matematica 2016

Etapa nationala

Rezultate:

Subiecte:

Etapa judeteana/a municipiului Bucuresti:

  Gimnaziu:

Clasa a V-a Clasa a VI-a Clasa a VII-a Clasa a VIII-a

    Liceu:

Clasa a IX-a Clasa a X-a Clasa a XI-a Clasa a XII-a


Concursul National de Matematica Aplicata "Adolf Haimovici" - Etapa Judeteana

Etapa locala:

 


Rezultate:

Materiale:

    1. Olimpiada
    2. Baraj
    3. Participanti/Program