R A P O R T

asupra activitatii Societatii de Stiinte Matematice din Romania
in perioada 16 ianuarie 2008 – 17 martie 2012

Activitatea Societatii de Stiinte Matematice din Romania (S.S.M.R.) in perioada ianuarie 2008 – ianuarie 2012, s-a desfasurat pe baza Planurilor de activitati aprobate de Consiliul S.S.M.R. in sedintele sale anuale si precizate prin masuri adoptate in sedintele Biroului SSMR.

Pentru intocmirea prezentului raport au fost utilizate darile de seama ale Conferintelor anuale precum si informari ale membrilor Biroului Consiliului SSMR, informatiile cuprinse pe site-urile filialelor (putine la numar), dar mai ales informatiile cuprinse in rapoartele anuale ale celor douazeci de filiale care au trimis astfel de documente.

I. Resursele materiale ale  SSMR. Scurta analiza financiara.

Biroul SSMR a avut permanent in vedere asigurarea resurselor materiale pentru desfasurarea activitatilor curente, precum si a realizarii obiectivelor stabilite prin Planurile de activitati. Au fost a monitorizate incasarile si cheltuielile. Veniturile Societatii au provenit, in principal, din urmatoarele surse: vanzarea publicatiilor, cotizatiile membrilor si sponsorizari sau proiecte – parteneriate. In ceea ce priveste venitul obtinut din vanzarile Gazetei Matematice seria B, se constata mentinerea numarului de exemplare vandute prin distribuitori (aproape 4300 exemplare lunar in fiecare din cei patru ani), dar o crestere a numarului de abonamente individuale (2.793 in 2011 fata de sub 1.000 anul 2007). Remarcam faptul ca in prezent tiparim 8.500 de exemplare fata de 4.000 cat se produceau in 2007, iar spre exemplu tirajul pe luna octombrie 2011 a fost epuizat.  Sa mentionam in acest context initiativa laudabila a Consiliului Judetean Constanta, care a solicitat in anul 2011, 1000 de abonamente pentru scolile din judet, contract care a fost prelungit si in anul 2012. La fel, mentionam ca Editura Paralela 45 a cumparat, in vederea distribuirii, 1000 exemplare din GMB, incepand cu nr. 10/2011. Numarul de exemplare vandute la sediul SSMR a crescut semnificativ. Cat priveste colectarea cotizatiei cuvenite Societatii, trebuie sa se aiba in vedere o mai buna conlucrare cu filialele in acest sens. A crescut numarul membrilor cotizanti. O principala sursa de venituri au fost sponsorizarile. Astfel, premierea elevilor la Olimpiada nationala, organizarea si sustinerea Scolii de Vara de la Busteni precum si o parte a concursului Gazetei Matematice, pregatirea elevilor pentru O.I.M, tiparirea revistei Bulletin Mathematique, editarea si tiparirea RMC, participarea unor profesori romani ca observatori in juriul OIM, etc., s-au facut din fonduri oferite de: Universitatea din Bucuresti, Firma WBS, Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania, Camera Notarilor Publici din Bucuresti, Softwin, S.C. S.I.E.P.C.O.F.A. si S.C. MEDICAL EXPRES. Fundatia Dinu Patriciu a sponsorizat, in principal, tiparirea numerelor 1-6/2008 ale Gazetei Matematice seria B si a numerelor 1-12 din anii urmatori 2009-2011, astfel ca ne aflam in limitele contractului privind plata tipografiei. Publicatia Bulletin Mathematique este tiparita la Editura Universitatii din Bucuresti, pe cheltuiala Universitatii. O buna parte din sumele necesare pentru sustinerea Concursului Gazeta Matematica-ViitoriOlimpici.ro au provenit din sponsorizarile oferite de firma Softwin. O suma mica a provenit si din folosirea de catre profesori a fondului de „100 de EURO” sau din donatiile de 2% din impozitul anual al membrilor sai. O situatie financiara mai buna s-ar obtine daca tirajul Gazetei Matematice seria B ar ajunge la aproximativ 10.000 exemplare lunar, deziderat a carui realizare nu a fost posibila deocamdata, din motive ce tin atat de activitatea filialelor, cat si de inertia unor conduceri de scoli. Imbunatatirea situatiei financiare se poate realiza si prin luarea unor masuri ca: elaborarea, cu sprijinul unor experti, a unui plan de business pentru eficientizarea distribuirii Gazetei Matematice seria B, initierea unor activitati de strangere de fonduri si implicarea in proiecte. La inceputul legislaturii 2008-2012 Societatea avea o situatie financiara fragila. In cei 4 ani a avut loc o redresare semnificativa, cu atat mai mult fiindca a fost realizata intr-o perioada in care economia a fost in recul iar veniturile membrilor societatii si ale potentialilor cumparatori ai publicatiilor SSMR au scazut. La sfarsitul exercitiului financiar 2007, disponibilul in conturile in lei ale Societatii era de 13096 lei. Dupa 4 ani, la sfarsitul exercitiului financiar 2011, in conturile SSMR se aflau 606993 lei. O situatie similara exista si la conturile in valuta. Cresterea veniturilor s-a realizat mai ales prin: cresterea numarului de exemplare vandute din Gazeta Matematica B, triplarea veniturilor din cotizatii, sponsorizari si donatii, proiecte. O analiza financiara mai detaliata poate fi gasita in Anexa 1 si in Raportul Comisiei de Cenzori.

II. Publicatiile SSMR

Activitatile de publicare si distribuire a publicatiilor SSMR desfasurate, s-au facut cu respectarea standardelor de calitate si a termenelor de aparitie. Gazeta Matematica seria B s-a publicat intr-un tiraj ascendent, ajungand in prezent la 8.500 lunar, imbunatatindu-se si calitatea materialelor publicate (articole, note, probleme). Incepand cu numarul 6/2008 revista a fost insotita de Suplimentul cu exercitii al Gazetei Matematice (la inceput numai pentru elevii claselor III-VIII, in prezent si pentru elevii de liceu), apreciat de catre cititori. Numarul elevilor rezolvitori a crescut, rubrica acestora ajungand uneori, in Gazeta Matematica, la 10-12 pagini. Astfel, in ultimii ani numarul rezolvitorilor de probleme din Gazeta Matematica seria B a crescut astfel: in 2007 in Gazeta Matematica au fost aproximativ 3.500 mentionari la Rubrica rezolvitorilor, in 2010 au fost aproximativ 7.400 mentionari iar in 2011, 6.500 mentionari. Elevii cu cele mai mari punctaje au primit Diplome SSMR (au fost acordate aproximativ 400 diplome pentru elevi si 50 pentru profesorii indrumatori in anii 2010 – 2011. Cateva numere ale revistei sau ale Suplimentului au fost realizate, anual, cu spijinul unor filiale, fapt mentionat pe coperta I a publicatiilor respective. Remarcam, in acest sens, filialele: Prahova, Craiova, Dambovita, Maramures, Bucuresti, Ramnicu Sarat, Buzau, Bacau, Mehedinti, Iasi, Bistrita Nasaud, Alexandria, Giurgiu, Campulung Muscel (prin Scoala nr. 3 Nanu Muscel), Hunedoara, Caras-Severin. Pentru fiecare numar al revistei, pe site-ul SSMR s-a publicat un articol si problemele propuse in forma tradusa in limba engleza, ceea ce s-a dovedit un mod eficient de a face publicitate revistei iar din 2011 coperta GMB, sumarul, un articol si cateva probleme se gasesc pe pagina de web a SSMR. In perioada mai – noiembrie 2010, de exemplu, site-ul Societatii a fost vizitat de 17.559 utilizatori, din care 10.906 au accesat subpagina Gazetei Matematice seria B (traficul este monitorizat cu Google analytics). In anul 2010 la revista am avut 16 abonamente din Grecia, Spania si Nigeria, iar in 2011, 8 abonamente din Grecia si Spania. Sa mentionam ca, incepand cu octombrie 2011, Gazeta Matematica seria B se tipareste in conditii grafice moderne cu un colorit atractiv. Aceasta se face printr-un parteneriat cu Romanian American Foundation, rezultatul unui proiect castigat in 2010, pe o perioada de 3 ani, ce pune SSMR fonduri importante pentru modernizarea GMB si a impactului acesteia in randul elevilor si profesorilor. Revista Gazeta Matematica Seria A, cu un tiraj trimestrial de 650 exemplare pana in 2010 si 300 exemplare in 2011, a suferit intarzieri in aparitie datorate numarului mic de articole primite, motiv care a condus si la necesitatea publicarii acestuia sub forma de numere duble pentru anii 2010 si 2011.  Revista a inclus, insa, cateva materiale valoroase. In 2010 au avut loc doua schimbari legate de GMA: pe de o parte, s-a renuntat la sectiunile de metodica, istoria matematicii, aniversari, comemorari si informatii utile, cu scopul de a aseza revista, in mod binemeritat, in randul publicatiilor stiintifice; pe de alta parte, continutul integral al revistei a fost publicat pe site-ul SSMR, pentru a creste accesul la publicatie si a o populariza. Aceste masuri au fost determinate  de dorinta de a obtine o clasificare CNCSIS care sa permita considerarea GMA, ca revista bine cotata, de cercetare matematica. In prima sedinta de Consiliu Director, va trebui aprobata o noua structura a Comitetului de Redactie. Sectiunile din Gazeta Matematica Seria A mai sus mentionate au fost incluse in noile publicatii, Gazeta Matematica-Buletin Informativ, care si-a inceput aparitia in 2010, cu doua numere pe an, care isi propune sa aiba atat un caracter informativ, cat si formativ, prin rubricile sale de istoria matematicii si Didactica Matematica, aparuta in 2011, tot bianuala, care isi propune sa preia articolele de metodica si sa ofere metode eficiente si prietenoase de predare a matematicii. Fiecare filiala a primit in mod gratuit un numar de exemplare din Gazeta Matematica-Buletin Informativ, proportional cu numarul de membri. Plasarea revistei Bulletin Mathematique pe o scara valorica ridicata - revista este cotata ISI- impune o atentie deosebita de selectie a materialelor si asigurarea mai multor raportori, din tara si strainatate, pentru fiecare articol. In 2010 s-au primit un numar de 152 de articole (fata de 142 in 2009), iar in 2011 s-au primit 156.  Revista a obtinut primul sau indice de impact ISI (0,554), in luna iunie 2010, confirmat prin indicele 0.484 din 2011. De asemena indicele MCQ (Mathematical Citation Quotient) calculat de Mathematical Reviews a urcat la 0,17. Aceste evaluari situeaza Bulletin-ul intr-o pozitie foarte buna. Revista apare la timp si asigura cea mai mare parte a schimburilor cu publicatii din strainatate,  ceea ce imbogateste biblioteca de periodice a SSMR cu titluri valoroase. In 2010, ca urmare a unei intelegeri cu Biblioteca Facultatii  de Matematica si Informatica din Universitatea din Bucuresti, s-a realizat o donatie constand din 29 titluri (1146 de volume) de publicatii straine primite la schimb, care sunt acum disponibile studentilor si profesorilor. Donatiile au continuat si in 2011 pentru 12 titluri, iar din 2012 vor continua anual pentru 11 titluri. Ca urmare a reorganizarii spatiului din facultate, ni s-a atribuit o singura incapere destinata atat magaziei pentru publicatiile SSMR, cat si depozitarii revistelor straine si a cartilor adunate in patrimoniul Societatii (in locul celor 3 incaperi pe care le aveam la dispozitie). Spatiul restrans ne obliga la elaborarea unui plan eficient si de perspectiva pentru valorificarea periodicelor straine. Revista Romanian Mathematical Competitions, editata in limba engleza, care contine problemele propuse si solutiile lor la etapele olimpiadelor nationale, a fost tiparita in ultimii doi ani la editura Paralela 45, in conditii grafice foarte bune si la un pret avantajos. O parte din tiraj a fost distribuit gratuit la Olimpiadele Internationale desfasurata in Spania, Germania, Kazahstan si Olanda. De asemenea, semnalam aparitia lunara a unei noi reviste, Gazeta Matematica Junior, editata in colaborare cu editura Didactica Publishing House, care se adreseaza elevilor din ciclul primar si care se bucura de succes, cu o medie de 10.000 exemplare vandute pentru primele 6 numere aparute. Mentionam ca drepturile de autor asupra acestei reviste apartin prin contract doar SSMR. A continuat publicarea, in colaborare cu editura MatrixRom, a unor texte de matematica sub sigla Biblioteca SSMR. Astfel au aparut: Transformari geometrice. Omotetia si inversiunea, autor Ionut Onisor, Invata geometrie cu ... mainile tale, autori Eduard Dancila si Ioan Dancila,  Discovering Geometry: An Axiomatic Approach, autori Wladimir-Georges Boskoff si Adrian Vajiac si Metode statistice de optimizare a managementului educational, autor Mariana Sandru. A fost initiata Colectia Gazeta Matematica, prima publicatie din colectie, avand titlul „Cateva ganduri despre matematica si matematicieni” autor Corneliu Constantinescu (ETH Zurich), iar a doua, „Matematica in societate”, autor Yuri Manin. Parteneriatul semnat cu Editura Paralela 45 prevede si implicarea SSMR prin experti la coordonarea si avizarea stiintifica a seriilor de culegeri de probleme ale editurii respective. Mentionam si faptul ca la fiecare etapa finala a olimpiadei, atat la clasele VII – XII, cat si la clasele V-VI, a fost editat cate un Supliment al Olimpiadei, care a inclus subiectele date la etapele judetene si nationala, precum si unele probleme primite la Comisia centrala a concursului.

III. Parteneriate

Asa cum a fost mentionat, parteneriatul cel mai important al SSMR, este cel semnat cu Romanian American Foundation (RAF), pentru un program numit „Educatia matematica altfel”, ce are ca obiect principal structura GMB si marirea impactului acesteia in invatamantul romanesc. RAF pune la dispozitia SSMR o parte din sumele necesare tiparirii GMB in conditii moderne, realizarii Suplimentului ca ajutor in pregatirea elevilor nu neaparat doritori de concursuri, dar cu impact spre pregatirea matematica indreptata spre practica si a publicatiei Didactica Matematica. De asemenea, pune la dispozitia SSMR, mijloace materiale pentru perfectionarea cadrelor didactice si a diverselor departamente de conducere ale SSMR. Societatea de Stiinte Matematice este de asemenea, partener principal, intr-un proiect POSDRU, coordonat de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, privind construirea unei platforme digitale de perfectionare a profesorilor de matematica, pentru toate ciclurile de invatamant preuniversitar, in special pentru cei tineri. Expertii cu care participam in acest proiect, pregatesc lectii adresate profesorilor, pe anumite teme, mai delicate, in educatia matematica moderna.

 IV. Concursuri si Olimpiade

In aceasta perioada SSMR a avut, in raport cu Ministerul Educatiei, un statut mai apropiat de cel de co-organizator in ceea ce priveste Olimpiada Nationala de Matematica, statut intarit, credem noi, de Protocolul incheiat in anul 2008 intre cele doua institutii. La etapele finale ale olimpiadei, desfasurate la Timisoara (in anul 2008), Constanta si Slatina (in 2009), Iasi si Calarasi (in 2010) si Oradea si Arad (in 2011) inspectorii generali, inspectorii de matematica, presedintii si membri ai filialelor SSMR din judetele respective, s-au straduit si au reusit sa asigure, nu numai conditii deosebite de cazare si masa pentru elevii si profesorii participanti, dar si o atmosfera de intelegere si conlucrare atat de necesara si de binevenita la astfel de manifestari. SSMR a acordat de acum traditionalele medalii si diplome la jumatate din elevii participanti, impunand intrecerii un caracter prietenos, cu sporite valente educative. SSMR este cofondator al concursului international de matematica Masters of Mathematics, organizat impreuna cu C.N. „Tudor Vianu” din Bucuresti si cu sprijinul Primariei Sectorului 1. Concursul ajunge anul acesta la  a patra editie si prin participarea celor mai titrate echipe la OIM, este recunoscut ca cel mai prestigios concurs dupa Olimpiadele Internationale. Concursul Gazetei Matematice s-a desfasurat in anii 2008 si 2009 la Pitesti, filiala SSMR din localitate (presedinte conf. univ. Paul-Radovici Marculescu) si Universitatea din Pitesti (rector prof. univ. dr. Gh. Barbu) asigurand conditii corespunzatoare de desfasurare. Remarcam si contributia colegilor nostrii Mircea Trifu, Marcel Tena, Ionel Tudor si Liviu Parsan la buna desfasurare a concursului. S-au prezentat 42, respectiv 31 elevi din judetele Arges, Cluj, Dolj, Iasi, Mehedinti, Olt, Suceava, Timis, Vrancea si Municipiul Bucuresti. S-au acordat 12 premii in valoare de 100 – 150 lei/elev de la sponsori locali si 3 premii speciale oferite de Fundatia Lumina (director Dan Tiba) si de profesorii Ileana si Emil Stanciu (Craiova). In anii 2010 si 2011 Concursul Gazeta Matematica si-a adaugat o componenta on-line, Concursul ViitoriOlimpici.ro, incluzand elevi din clasele IV-XII, cate 20 elevi de clasa. Etapa finala, desfasurata sub forma unei tabere de matematica, a avut loc la Campulung, judetul Arges, in luna august. Concursul, inclusiv etapa sa finala, a fost organizat in parteneriat cu firma Intuitext. La tabara de la Campulung au participat 100 de elevi in 2010 si 153 elevi in 2011, selectati in ordinea punctajelor finale obtinute, si 20 de profesori. Competitia a inclus o lucrare scrisa de 3 ore, iar in ziua urmatoare, o proba orala, ambele cu subiecte dintr-o tematica cunoscuta din vreme, legata de problemele si materialele publicate pe site-ul viitoriolimpici.ro. S-au acordat premii in carti si materiale educationale editate de Intuitext in primul an si premii in bani (150-300 lei/elev) oferite de Intuitext in al doilea an. Dupa-amiezele, elevii si profesorii au fost antrenati in discutii pe teme de matematica sau legate de problemele actuale ale invatamantului, dar si in activitati cu caracter recreativ si distractiv. Concursul, in noua sa formula, s-a bucurat de succes si il putem considera reprezentativ la nivel national, avand capacitatea de a descoperi elevii dotati pentru matematica. In tara s-au desfasurat concursuri judetene, interjudetene si nationale, cele mai multe sub egida filialelor SSMR si a Inspectoratelor Scolare Judetene. Programul de desfasurare pentru 2010 a acestora a fost publicat atat in numerele 1, respectiv 7-8-9 ale Gazetei Matematice Seria B, iar pentru 2011, in numerele 1 si respectiv 6, cat si pe site-ul SSMR. Multumim presedintilor filialelor pentru sprijinul constant pe care ni-l acorda in realizarea acestui program. In functie de spatiul editorial disponibil, in paginile GMB au fost publicate subiectele probelor acestor concursuri, impreuna cu listele premiantilor, ceea ce a favorizat un schimb util de idei privind selectarea subiectelor propuse la concursuri. Apreciem faptul ca, la majoritatea acestor concursuri, unul dintre subiecte la fiecare clasa a fost selectat dintre problemele propuse in ultimele 12 numere ale Gazetei Matematice. Dintre concursurile judetele si interjudetene ajunse deja traditionale mentionam doar cateva, dintr-o lista completa mult mai lunga (peste 100): Caius Iacob (Arad), Matematica de drag (Bistrita-Nasaud), Dimitrie Pompeiu (Botosani), Trident (Braila), Laurentiu Pananitopol (Bucuresti), Ion Barbu-Dan Barbilian (Calarasi), Nicolae Mihaileanu (Constanta), Gheorghe Titeica (Dolj), Gheorghe Mihoc si Grigore Moisil (Ialomita), Al. Myller si Adolf Haimovici (Iasi), Petre Sergescu (Mehedinti), Al. Papiu Ilarian (Mures), Nicolae Coculescu (Olt), Gheorghe Lazar (Sibiu),  Scoala cu Ceas (Valcea), Unirea (Vrancea). O serie de alte concursuri poarta numele unor dascali cu care comunitatile locale din care au facut parte se mandresc: Memorialul Mircea Ganga (Blaj), Gheorghe Nadiu (Bihor), Gheorghe Guja (Flamanzi, Botosani), Eremia Georgescu-Buzau (Buzau), Memorial Ion Cojocaru (Mioveni, Arges), Gheorghe Cenuse (Campulung Muscel), Nicolae Mihaileanu (Constanta), Ion Ciolac si Dorin Popovici (Craiova), Dumitru Tiganetea (Dej), Cristian Calude (Galati), Elena Badila (Giurgiu), David Hrimiuc (Gura Humorului), Ion Trandafir (Hunedoara), Florica T. Campan (Iasi), Memorialul Henny (Mangalia), Gavril Tulai (Nasaud), Stefan Musta (Oradea), David Geller (Reghin), Memorialul Alex Cojocaru (Roman), Petkes Grigore (Satu Mare), Teodor Topna (Simleul Silvaniei), Nicanor Morosan (Partestii de Sus, Suceava), Memorialul Iulian Mazilu (Urziceni), Stefan Dartu (Vatra Dornei). Cate un membru al Biroului a fost prezent la aproape toate aceste manifestari. Scolile cu predare in limba maghiara au organizat, in tara, etapa judeteana a concursului Zrinyi Ilona (clasele III-VIII) si Grodiusz (clasele IX-XII), etapa finala desfasurandu-se in localitatea Kecskement din Ungaria. In luna martie se desfasoara in tara vecina si concursul international de matematica al liceelor maghiare din Europa, la care participa elevi din Ucraina, Slovacia, Serbia, Ungaria si Romania.

 V. Din viata Societatii

1. Scoli de vara, conferinte, consfatuiri, proiecte

Sedintele Consiliului SSMR s-au desfasurat anual, de regula in luna ianuarie, s-au prezentat rapoartele Biroului privind activitatea curenta a Societatii pentru anii precedenti, proiectele Planurilor de activitati pentru anii urmatori, rapoartele Comisiei de cenzori privind activitatea financiara. Sedintele au avut ca invitati pe: dl. acad. Solomon Marcus, dl. Daniel Funeriu, Ministrul Educatiei, dl. Alexandru Mironov, realizator TV, Senior Editor la revista Stiinta si Tehnica. In luna noiembrie 2011 s-a desfasurat Conferinta Nationala Extraordinara a SSMR la care s-au aprobat modificari in Statutul SSMR. Sedintele Biroului SSMR s-au tinut cu regularitate, fie la sediul din Bucuresti, fie in alte locatii din tara unde se desfasurau activitati ale Societatii de mai mare amploare (conferinte, simpozionae, conursuri).  Hotararile Consiliului si Deciziile Biroului au fost afisate pe site-ul SSMR. Scoala de vara pentru perfectionarea profesorilor s-a desfasurat, traditional, la Busteni, incluzand si o sesiune de comunicari si referate metodico-stiintifice. Tematica cursurilor s-a axat pe probleme stiintifice si metodice, fiind cooptati si conferentiari din generatiile mai tinere. Mentionam pe domnii profesori Dumitru Busneag si Constantin Niculescu (Craiova), Dorel Duca (Cluj), Andrei Vernescu (Targoviste), Dragos Popescu, Alexandru Gica, Doru Stefanescu, Radu Gologan, Constantin Popovici, Ioan Tomescu, Catalin Gherghe (Bucuresti), Eugen Paltanea (Brasov). Prin straduinta unui colectiv format din domnii Radu Gologan, Catalin Gherghe, Doru Stefanescu si doamna Luminita Dumitrica, care au intocmit documentatia necesara, cursurile Scolii de vara sunt acreditate de catre Ministerul Educatiei incepand cu anul 2011, fiecare cursant primind 15 credite transferabile. Conferintele Anuale ale Societatii au fost organizate in parteneriat cu filialele Bacau (in 2008), Bihor si Cluj la Beius (in 2009), Alba-Iulia (in 2010) si Hunedoara si Caras Severin, la Hunedoara (in 2011). La Bacau au participat domnii academicieni Radu Miron si Solomon Marcus. S-a observat de la un an la altul, o crestere a numarului de lucrari in plen si o diminuare a numarului de sectiuni (s-a ajuns la doua dedicate matematicii scolare, una dedicata cercetarii avansate si o a patra cu lucrari sub forma de postere). Filialele Bistrita Nasaud, Botosani, Comanesti, Iasi si Suceava organizeaza anual Conferintele de la Poiana Negri, cu tematici interesante: “Programa de matematica pentru clasele I-XII. Modalitati de implementare” (2009), “Invatamantul matematic romanesc in cel de-al 100-lea an de la infiintarea SSMR” (2010), “Concursurile interjudetene de matematica. Realizari si perspective” (2011). Se cuvine o mentiune pentru organizatorul acestei manifestari, profesorul Nicolae SandaIn multe filiale s-au desfasurat consfaturiri sau sesiuni de referate si comunicari metodico-stiintifice, organizate, de regula, in colaborare cu Inspectoratele Scolare Judetene. Mentionam pe cele de la Colegiul Tehnic Traian, Scoala Centrala si Liceul Nichita Stanescu din Bucuresti, precum si de la scoli din Bacau, Baia Mare, Buzau, Calafat, Comanesti, Constanta, Drobeta Turnu Severin, Giurgiu, Roman, Valenii de Munte, etc. Mai putem aminti: Simpozionul organizat la Botosani in paralel cu Concursul Dimitrie Pompei, cel de la Sibiu, “Rolul concursurilor de matematica in dezvoltarea creativitatii elevilor” (2009), organizat in paralel cu Concursul Gheorghe Lazar, Simpozionul “Traditie, eficienta, modernitate” organizat la Rm. Valcea de catre Asociatia Pitagora (Constantin Saraolu) in colaborare cu Facultatea de Matematica a Universitatii din Pitesti si Inspectoratul Scolar Valcea. Un colectiv coordonat de dl. prof. univ. Dr. Dorel Duca, organizeaza anual, Conferinta Nationala “Didactica matematica”, ajunsa in prezent la a XXVII-a editie, lucrarile si materialele fiind stranse in volumul cu acelasi titlu. La Constanta un colectiv condus de domnul  prof. univ. dr. Wladimir Boskoff a initiat proiectul Scoala altfel, desfasurat in parteneriat intre SSMR si Filiala Constanta si Facultatea de Matematica si Informatica a Universitatii Ovidius.  Proiectul a implicat 100 de cadre didactice si a avut ca rezultat un model de curricula elaborat intr-o maniera flexibila si moderna, curricula inaintata Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, pentru a fi analizata si luata in considerare. Inca din anul 2010 SSMR a initiat o activitate de redactare de proiecte prin care sa fie atrase fonduri in vederea imbunatatirii si a realizarii mai eficiente a obiectivelor acestora. Intre 29 iunie – 5 iulie 2011, s-a desfasurat la Brasov, al 7-lea Congres la Matematicienilor romani, cu o participare exceptionala: peste 450 de matematicieni, reprezentand centre de cercetare din intreaga lume. Societatea de Stiinte Matematice a fost alaturi de Institutul de Matematica “Simion Stoilow” al Academiei Romane, Academia Romana si Universitatea din Brasov, principal organizator. Sectiunea de didactica matematica si de invatamant matematic a fost organizata, in totalitate, de SSMR, care a acordat cu aceasta ocazie doua Diplome de Excelenta profesorilor Nicolae Dinculescu si Constantin Corduneanu.

2. Aniversari si comemorari. Diplome de excelenta.

Au fost comemorate personalitati ale scolii matematice romanesti: Nicolae Teodorescu, C. Ionescu-Tiu, Laurentiu Panaitopol. Au fost sarbatoriti matematicieni precum Solomon Marcus (85 de ani), Ion Mateescu (100 de ani), Marcel Tena (60 de ani). SSMR si Filiala Prahova au organizat in septembrie 2009 o intalnire la Valea Calugareasca, pentru a marca implinirea a 100 de ani de la hotararea redactiei revistei Gazeta Matematica de a se transforma in Societatea Gazeta Matematica, precursoarea Societatii noastre. Discutiile care s-au purtat au fost legate de influenta pe care a avut-o si pe care ar trebui sa o aiba Societatea in invatamantul matematic romanesc. Au participat domnul acad. Marius Iosifescu, vicepresedinte al Academiei Romane si dl. Acad. Solomon Marcus, reprezentanti ai unor institute de invatamant superior si de cercetare din tara, ai autoritatilor din tara, ai autoritatilor locale, ai Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si, nu in ultimul rand, ai filialelor SSMR. In luna aprilie a anului urmator, 2010, a avut loc, in Aula Bibliotecii Academiei Romane, sedinta festiva dedicata Centenarului SSMR, manifestare desfasurata sub inaltul patronaj al Presedintiei Romaniei. Au participat reprezentanti ai unor institutii administrative, stiintifice si culturale, delegati ai unor societati straine afiliate la Societatea Europeana de Matematica (EMS), reprezentanti ai filialelor Societatii, numerosi invitati. Au prezentat cuvinte de salut: dl. Alexandru Gussi, consilier prezindential din partea Presedintelui Romaniei, dl. Acad. Solomon Marcus, din partea Presedintelui Academiei Romane, d-na Liliana Preoteasa, din partea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Din partea unor universitati, institute si societati din tara au prezentat mesaje de salut domnii: Ioan Panzaru (Universitatea din Bucuresti), Petru Mocanu (Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca), Eugen Paltanea (Universitatea Transilvania din Brasov), Dan Branzei (Universitatea Al.I Cuza din Iasi), Paul Radovici-Marculescu (Universitatea din Pitesti), Dumitru Acu (Universitatea Lucian Blaga din Sibiu), Vasile Branzanescu (IMAR), Sorin Rosca (Societatea de Chimie). De asemenea, au fost prezentate mesaje din partea societatilor de matematica din Azerbaijan, Bulgaria, Cipru, Republica Moldova, Bosnia si Hertegovina, precum si din partea presedintelui EMS, Ari Laptev. A fost acordata Medalia Jubiliara Centenarul SSMR unui numar de peste 270 de persoane, deopotriva personalitati ale vietii politice, stiintifice si culturale, dar si profesori din invatamantul universitar si preuniversitar. Prin decretul 436 din 19 aprilie 2010 Presedintele Romaniei a conferit SSMR Ordinul Meritul Cultural in grad de comandor, in semn de inalta apreciere a eforturilor depuse de generatiile de cercetatori si profesori, “ ... care au contribuit, prin studii de inalt nivel academic, la cresterea performantelor si competitivitatii invatamantului matematic si scolii matematice romanesti”. In multe din filialele SSMR au fost organizate manifestari de aniversare a centenarului Societatii, sub forma unor simpozioane sau sesiuni de comunicari. Le amintim pe cele ale filialelor: Bucuresti, Bistrita-Nasaud, Brasov, Caras Severin, Cluj, Constanta, Dolj, Gorj, Iasi, Maramures, Mehedinti, Prahova, Ramnicu Sarat, Roman, Sibiu, Suceava. La 20 noiembrie 2010 filiala Bucuresti a organizat o sesiune dedicata centenarului SSMR – in prejam datei aniversarii centenarului din 25 decembrie – cu participarea a peste 100 de membri SSMR din toata tara. Filiala Prahova a SSMR a organizat, in luna noiembrie 2010, in colaborare cu Consiliul Judetean Prahova, un eveniment deosebit: dezvelirea bustului lui Ion Ionescu, la Valea Calugareasca. Au participat presedintele Consiliului Judetean Prahova, dl. ing. Mircea Cosma (cel care a propus, cu un an inainte, dezvelirea bustului), reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean Prahova, profesori din invatamantul universitar si preuniversitar, elevi. Rectorul Universitatii Politehnica din Bucuresti, doamna prof. univ. dr.  Ecaterina Andronescu, a prezentat figura lui Ion Ionescu, in intreita sa calitate de profesor, inginer si redactor al Gazetei Matematice. Incepand cu 1 septembrie 2011, Scoala cu clasele I-VIII din localitate, poarta numele lui Ion Ionescu. Colegiul pentru premii si distinctii al SSMR, a stabilit in urma propunerilor venite de la filiale si a inscrierilor in nume propriu, laureatii Diplomei de excelenta a SSMR. Pentru invatamantul universitar, anul 2008: Toma Albu, Bucuresti, Mihail Megan, Timisoara, Constantin Niculescu, Craiova, Dan Radu, Bucuresti, Iulian Coroian, Baia Mare, anul 2009: Stere Ianus, Bucuresti, Ion D. Ion, Bucuresti, D.D. Stancu, Cluj-Napoca, Gheorghe Vraciu, Craiova, anul 2010: Maria-Sanziana Pop, Baia Mare, Viorel Barbu, Iasi, Dumitru Gaspar, Timisoara; pentru invatamantul preuniversitar, anul 2008: Ilie Stanescu, Sibiu, Constantin Rusu, Ramnicu Sarat, Ioan Maftei, Bucuresti, Liviu Parsan, Bucuresti, anul 2009: Gheorghe Andrei, Constanta, Artur Balauca, Botosani, Alexandru Popescu-Zorica, Bucuresti, Armand Martinov, Bucuresti, Constantin Ursu, Galati, Constantin Ottescu,  Bucuresti, Olimpia Popescu, Ploiesti, Constantin Apostol, Buzau, anul 2010: Marcel Tena, Bucuresti, Doru Constantin Caragea, Constanta, Florin Diac, Bucuresti, Virgil Serban, Bucuresti, Vasile Chiriac, Bacau. Distinctiile au fost inmanate cu ocazia unor activitati deosebite organizate de SSMR sau de filiale.

3. Activitatea in filialele Societatii.

Activitatile  din cadrul celor 53 de filiale ale Societatii s-au desfasurat la cote inegale de responsabiliate si competenta. Astfel, sunt filiale reprezentand judete cu numar mic de profesori de matematica care au un numar insemnat de membri (Bistrita, de exemplu) iar altele cu putini membri comparativ cu numarul profesorilor. Evidentiem filialele cu un numar mare de reviste distribuite lunar: Iasi (745, din care 675 abonamente), Bistrita Nasaud (550), Alba (360), Maramures, Sibiu si Dolj (cu cate 230 fiecare), Drobeta Turnu Severin (200), Botosani (170), Bacau (150), Pe de alta parte, documentele de expeditie ale coletelor cu reviste arata ca acestea sunt trimise doar in 28 de judete, deci exista filiale in care  Gazeta Matematica nu ajunge. Activitati deosebite consideram ca au desfasurat filialele care au organizat Conferintele Anuale ale Societatii (Bacau, Alba, Cluj, Bihor, Caras-Severin si Hunedoara), sau etape finale ale Olimpiadei de Matematica, filiale de care am amintit deja. Exista filiale mici, care s-au remarcat, prin desfasurarea unor activitati diversificate si interesante: Valenii de Munte (Sesiunea de comunicari dedicata aniversarii a 200 de ani de la nasterea lui Evariste Galois), Ramnicu Sarat, Caras Severin, Roman, Comanesti. In tara apar multe reviste de matematica, unele cu o structura asemanatoare cu cea a Gazetei Matematice, care reflecta preocuparile matematice ale colegilor nostri. Dam numai cateva exemple: Revista matematica din Timisoara, Recreatii matematice (Iasi), Sinus (Suceava), Revista de matematica din Caras-Severin, Revista de matematica a Mehedintiului, Revista de matematica din Comanesti, LER (Revista Liceului „Emil Racovita” din Iasi), Educatia matematica (Sibiu), Sfera, Revista de matematica si informatica din Constanta. Problema cea mai delicata legata de activitatea filialelor este, in cele mai multe cazuri, slaba comunicare. In multe dintre filiale, anunturile si cererile de colaborare de la Bucuresti se finalizeaza tarziu, ducand la sincope in aparitia publicatiilor, in definitivarea planurilor de lucru sau in cunoasterea exacta a numarului de membri. Putine filiale au pagini web aduse la zi, in care, macar numele membrilor cotizanti, sa apara. Suntem inca mult in urma unor societati cu traditie echivalenta din lume, in privinta vitezei de comunicare si a vizibilitatii relatiilor filiale-centru. Credem ca, este necesara, in primul rand, o intinerire a conducerilor filialelor, cel putin la departamentele ce au ca sarcina comunicarea, informatica si publicatiile.

4. Activitati ale SSMR pe plan extern.

SSMR este membru fondator al Societatii Matematice din Europa de Sud-Est (MASSEE) si membru al Societatii Europene de Matematica (EMS), si-a platit regulat cotizatia catre aceste societati si a participat la sedintele cu caracter organizatoric. La alte activitati am avut putini reprezentanti, de regula cei care si-au gasit singuri resurse financiare pentru deplasare si cazare. Dl. Radu Gologan este membru in Comisia de Etica a EMS, dl.Vasile Berinde este Publicity Officer la EMS iar  dl. Doru Stefanescu a fost presedintele MASSEE in perioada 2009 – 2011 si este presedinte al acestei societati si pentru mandatul 2011-2013. Acestia au participat la aproape toate actiunile comitetelor din care fac parte, in cele mai multe cazuri, prin suportarea de catre dinsii, a cheltuielilor de transport. In luna aprilie 2010, SSMR a organizat o intalnire a presedintilor societatilor membre a EMS si o masa rotunda internationala de didactica matematica. Cu acest prilej a avut loc si sarbatorirea, cu participare internationala, a centenarului Societatii noastre, asa cum am mentionat anterior. Trebuie sa remarcam ca SSMR este considerata de catre EMS un partener activ si important. Participarea presedintelui EMS la doua dintre actiunile SSMR de la Congresul Matematicienilor Romani dovedeste acest lucru. Participarea romaneasca la a 4-a editie a Olimpiadei Balcanice de Matematica a Studentilor (SEEMOUS) a fost semnificativa, fiind reprezentati de echipe de la Universitatea din Bucuresti, Universitatea Politehnica din Bucuresti, Universitatea din Iasi si Universitatea Tehnica din Iasi. Echipele celor doua universitati participante din Bucuresti au ocupat primele doua locuri, iar individual s-au obtinut 6 medalii de aur. SSMR a organizat, in colaborare cu MECTS, a XIV-a editie a Balcaniadei de Matematica pentru Juniori, la Olanesti si Rm. Valcea, in iunie 2010, unde Romania a ocupat primul loc, cu 3 medalii de aur si 3 medalii de argint. Romania a organizat, de asemenea, a 28-a editie a Balcaniadei de Matematica, la Iasi, in perioada 8-12 mai 2011. La Balcaniada, am ocupat primul loc in anii 2010 si 2011, astfel: cu 2 medalii de aur si 4 medalii de argint in 2010 si 2 medalii de aur, 2 de argint si 2 de bronz, in 2011. Participarea Romaniei la OIM a fost meritorie, lotul tarii naostre ocupand locuri fruntase. Astfel, in anul 2008, la Madrid, in Spania, s-au obtinut 4 medalii de argint si doua de bronz, in anul 2009 la Bremen, in Germania, 2 medalii de aur, 2 de argint si 2 de bronz, in anul 2010, la Astana in Kazakhstan, 2 medalii de aur, 1 de argint si 2 de bronz, iar in anul 2011, la Amsterdam, in Olanda, o medalie de aur si 5 medalii de argint. Conducatorul lotului a fost, in toti acesti ani, dl. prof. dr. Radu Gologan, secondat de domnii profesori Mihai Baluna si Dinu Serbanescu. In ceea ce priveste casa din str. Rasuri, au fost continuate demersurile in justitie pentru evacuarea chiriasilor, castigand si in apel. SSMR a reusit sa evite inchiderea procesului de restituire a proprietatii din Calea Grivitei. In acelasi timp a facut demersuri importante la Primaria Capitalei si a Sectorului 1, de la audiente la primar pana la expedierea de adrese catre autoritati si catre cei care ocupa spatiul de la parterul imobilului, in vederea recuperarii acestei proprietati.

Biroul SSMR multumeste, in mod deosebit, membrilor SSMR, care, fara a avea functii de conducere, s-au implicat activ in viata Societatii si au contribuit, in afara obligatiilor profesionale, la modul in care activitatile de asociatie profesionala au adus un suflu nou: Catalin Gherghe (Bulletin Mathematiques si proiecte), Luminita Dumitrica (management, proiecte si Bulletin Mathematique), Lucian Beznea (cercetare, congresul matematicienilor romani si proiectul conferintei AMS-SSMR),  Marcel Tena (GMB), Ion Cicu (suplimentul GMB si Gazeta Matematica Junior), Cornel Baetica (GMA), Mihai Cipu (GMA), Cezar Lupu (GMA), Cristinel Mortici (olimpiade si stagii de pregatire OIM), Mircea Olteanu (activitate SSMR Politehnica, coordonare SEEMOUS 2011), Dan Marinescu (organizarea Conferintei 2011 si activitatea de sustinere a gazetelor), Silviu Laurentiu Vasile (pagini web si suport informatic), Alexandru Constantinescu, Victor Nicolae si Ion Frujina (organizarea intalnirilor SSMR) si nu in ultimul rand, pentru implicarea cu atasament a colectivului administrativ-financiar: Ana-Maria Nadolo, Mihaela Mirulet, Ionut Robicek, Cristina Lutu si –de 3 luni – Mihaela Frunzeti.

Consiliul Director al SSMR