Adresă

SOCIETATEA DE ŞTIINŢE MATEMATICE DIN ROMÂNIA


Nr. 66 din 16 mai 2008

 

CĂTRE FILIALELE S.S.M.R.


 

Prin prezenta, vă aducem la cunoştinţă că S.S.M.R. va organiza şi în acest an, în localitatea Buşteni, Cursurile de perfecţionare pentru profesorii de matematică, iniţiativă pe care vă rugăm să o popularizaţi în rândurile celor interesaţi.
În legătura cu aceasta, facem următoarele precizări:

  1. Pot participa la cursuri membri sau nemembri ai S.S.M.R. care vor completa cererea tip anexată prezentei adrese, cerere care va fi vizată de filiala S.S.M.R. de care aparţin. De asemenea, în măsura în care doresc, aceştia pot fi însoţiţi de membri ai familiei, pentru care vor fi achitate costurile integrale.
  2. Cursurile se vor desfăşura în perioada 28 iulie – 7 august 2008. Cazarea se va face începând cu data de 28 iulie seara.
  3. Costurile de participare sunt:
    • 40 lei/zi/persoană, adică 400 lei cazarea pe parcursul întregii perioade a cursurilor (costurile includ şi taxa pentru inchirierea sălii de cursuri, taxa de staţiune şi taxa de salvamont);
    • 50 lei/persoană, pentru cei care solicită numai participarea la cursuri, fără cazare.
  4. Cazarea se va face la Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie, Str. Paltinului, nr. 16, Buşteni (fostul CEPECA) în camere de două persoane, cu grup sanitar propriu. Menţionăm că, faţă de anii precedenţi, condiţiile de cazare sunt mult îmbunătăţite, fiind schimbate instalaţiile sanitare şi mobilierul, iar fiecare cameră fiind dotată cu TV color. Cursurile se vor desfăşura în sala de conferinţe a aceluiaşi centru.
  5. Întrucât in perioada respectivă la Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie (C.P.P.P.I.) au loc lucrări de renovare, masa nu va mai putea fi luată la cantina acestuia. La ora actuală întreprindem demersuri pentru a găsi o altă locaţie unde masa să nu depaşească suma de 50 lei/yi/persoană. Cei interesaţi pot primi informaţii suplimentare de la sediul S.S.M.R., după data de 15 iunie 2008.
  6. Cei interesaţi să participe vor trimite, până la 1 iulie a.c., cererea tip completată şi vizată de filiala S.S.M.R., precum şi suma de 400 lei, reprezentând costul cazării, respectiv 50 lei pentru cei care nu solicită cazare.  Cererile şi costurile participării vor fi expediate prin poştă, pe adresa S.S.M.R., Str. Academiei, nr. 14, sector 1, 010014 Bucureşti. Pe mandatul  poştal se va menţiona după adresă "pentru Robicek Ion".
  7. Înscrierea la cursuri se va face în limita locurilor disponibile şi în ordinea depunerii banilor de către participanţi.
  8. Participarea nu se poate face decât integral (toată perioada) pentru a putea fi eliberată, la sfârşit, adeverinţa de absolvire.
Cei interesaţi pot solicita informaţii suplimentare la sediul S.S.M.R, telefon 021 314 46 53, e-mail office@rms.unibuc.ro, fax 021 312 40 72, persoană de contact Luminiţa Dumitrică, secretara cursului.
Vă mulţumim pentru colaborare şi vă asigurăm de întreaga noastră consideraţie.
Directorul cursului,
Dan Radu