Societatea de Ştiinţe Matematice din România
S.S.M.R.
Societatea de Ştiinţe Matematice din România

 Newsletter, Numărul 5


24 Decembrie 2015
 
       

Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (European’s Girl Mathematical Olympiad), Buşteni, 10 – 16 aprilie 2016

Societatea de Științe Matematice din România (SSMR) va organiza, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, cea de-a cincea Olimpiadă Europeană de Matematică pentru Fete (European’s Girl Mathematical Olympiad) în perioada 10 – 16 aprilie 2016 la Bușteni, județul Prahova.
EGMO

În anul 2012, la inițiativa Societății Britanice de Matematică, a fost organizată la Londra prima ediție a European’s Girl Mathematical Olympiad (EGMO). Olimpiadele următoare au avut loc în Luxemburg (2013), Turcia (2014) și Belarus (2015), toate bucurându-se de o participare numeroasă, în jur de 27 de ţări europene şi 5-6 țări invitate din alte continente. EGMO 2016 va avea loc în România și vor participa aproximativ 35 de ţări cu echipe formate din câte patru eleve (cu vârsta până în 20 de ani) şi câte doi profesori.

Acest eveniment a căpătat un loc important în rândul competiţiilor de acest gen, fiind foarte apreciat de către comunitatea matematică mondială și susținut de către Consiliul de Conducere al Olimpiadelor Internaţionale şi Societăţile de Matematică din Europa (numărul ţărilor participante a crescut de la 19 în 2012 la aproximativ 35 în 2016).

Organizarea unei competiții de o asemenea amploare necesită sprijin financiar substanţial, până în acest moment, finanțarea fiind oferită, parțial, de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Societatea Britanică de Matematică şi Fundația Americană Clay. Ţinând cont de faptul că un asemenea eveniment va avea ecou la nivel național și internațional prin sprijinul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și organizațiilor de matematică internaționale estimăm că impactul prezenței companiei dumneavoastră la această manifestare va fi cel scontat.

EGMO –olimpiadă pentru fete

EGMO este un concurs internațional de matematică similar, ca nivel de dificultate și formă de desfășurare, cu Olimpiada Internațională de Matematică. A fost inițiat din dorința de a impulsiona și motiva fetele să își urmeze pasiunea pentru matematică. La nivel de societate sunt încă întâlnite stereotipuri și prejudecăți de gen privind fetele care studiază matematica și alte științe exacte. EGMO își propune să creeze un spațiu în care fetele să aibă oportunitatea să-și valorifice pontențialul și talentul matematic pe o scenă internațională și, astfel, să fie încurajate să ia în considerare dezvoltarea de cariere în aceste domenii.

Având în vedere procentul tot mai ridicat de femei matematician cu rezultate deosebite în cercetarea matematică mondială (la ultimul Congres Internaţional de Matematică, medalia Fields, echivalentul premiului Nobel pentru matematică, a fost obţinut de Maryam Mirzakhani, o matematiciană de origine iraniană) considerăm importantă ralierea și sprijinirea acestui demers.

La nivel național, remarcăm faptul că "În matematica românească, de la Vera Myller Lebedev, la începutul secolului trecut, la Cabiria Andreian Cazacu și, în ultimii ani, la Ana Caraiani (profesor la Princeton), avem dovada potențialului extraordinar de judecată matematică excepțională a celor care depășesc ca număr populația globului. Societatea românească are mare nevoie, la toate nivelurile școlii, de cadre didactice, de matematicieni de valoare, și de sex feminin, al căror număr este în prezent într-o extrem de periculoasă scădere"(Radu Gologan, Președinte al Societății de Științe Matematice din România și Coordonatorul lotului olimpic național de matematică).

În sprijinul afirmațiilor de mai sus, subliniem rezultatele excepționale obținute de echipa României la toate cele patru olimpiade desfășurate până acum și, în mod deosebit, ale elevei Simona Diaconu, cu patru medalii de aur și pe locul întâi pe Hall of Fame al competiției. De asemenea, numai anul acesta Simona a mai obținut medalie de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică și medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică, fiind fata cu cel mai mare punctaj din istoria Olimpiadei Internaționale și singura fată din echipa lotului olimpic național. Din această toamnă, Simona a fost acceptată și studiază la Universitatea Princeton.

Luând în considerare prestigiul de care România se bucură în matematica mondială, Societatea de Ştiinţe Matematice a fost invitată să organizeze EGMO în 2016, demers la care am răspuns pozitiv. Primăria oraşului Buşteni s-a oferit să găzduiască competiţia şi să o sprijine inclusiv logistic.

Legături utile:

  • https://www.egmo.org/egmos/egmo5/
  • http://www.busteni.8k.com/
EGMO

 

Contact S.S.M.R. | Magazin S.S.M.R | GMB | DIDACTICA | Home

Doriţi să vă dezabonaţi? Click aici. Facebook Twitter YouTube YouTube

Copyright ©2015 Societatea de Ştiinţe Matematice din România
Cuprins: