Comenzile efectuate in perioada 30.03.2024 - 07.04.2024 vor fi livrate incepand cu data de 08.04.2024.

Regulamentul de acordare 2008

Regulamentul de acordare a Diplomei de excelenţă

pentru o activitate de excepţie în cadrul Societăţii de Ştiinţe Matematice din România dedicată creşterii prestigiului învăţământului matematic românesc

 

            Această diplomă reprezintă recunoaşterea de către Societatea de Ştiinţe Matematice din România (S.S.M.R.) a tuturor acelor cadre didactice care, în cadrul S.S.M.R., cu talent şi perseverenţă, şi-au dedicat întreaga activitate cultivării învăţământului matematic românesc şi ale căror performanţe profesionale constituie puncte de reper pentru generaţiile următoare.

 

Persoanele eligibile sunt acelea care:

 

  1. se află în jurul vârstei de 60 de ani sau peste;
  2. au fost membri activi ai S.S.M.R. şi au sprijinit publicaţiile ei (Gazeta Matematică, Seriile A şi B, Bulletin Mathematique de la Societe des Sciences Mathematiques de Roumanie);
  3. au desfăşurat o activitate profesională ireproşabilă;
  4. rezultatele la catedră s-au concretizat prin formarea de elevi apţi de înaltă performanţă în matematică (în învăţământul preuniversitar, elevi premiaţi la fazele finale ale olimpiadelor naţionale, precum şi la olimpiadele internaţionale; în învăţământul universitar, doctoranzi care, după obţinerea titlului de doctor, au făcut cariere de succes);
  5. au participat la diferitele evenimente legate de performanţa tineretului în matematică: comisii ale fazelor naţionale şi internaţionale ale olimpiadelor de matamatică, ale concursului studenţesc „Traian Lalescu”, sau alte comisii de acelaşi nivel;
  6. sunt autori sau coautori ale unor lucrări de matematică de certă valoare.

 

Diploma se acordă de către Colegiul pentru Premii şi Distincţii. Colegiul este coordonat de Preşedintele S.S.M.R. sau de Prim vicepreşedintele S.S.M.R., după caz.

Colegiul decide prin consens, după analizarea propunerilor primite. Propunerile se primesc cu titlu individual (sunt înaintate de către cei interesaţi) sau, în cazuri deosebite, la recomandarea Biroului filialei din care face parte candidatul, cu acordul acestuia.

      Propunerile se trimit în plic închis pe adresa S.S.M.R., strada Academiei, nr. 14, Sector 1, 010014 Bucureşti, până la data de 1 noiembrie 2008. Cererile vor fi însoţite de un curriculum vitae, precum şi de documente care să dovedească eligibilitatea pentru această distincţie.

      Decernarea diplomelor se face cu prilejul Conferinţelor Naţionale şi Anuale ale S.S.M.R., sau a altor întruniri organizate de S.S.M.R. Numele laureaţilor se vor trece în cartea membrilor de onoare ai S.S.M.R.